mar. iul. 16th, 2024

Proiectului “S.P.E.R.- Speranță Pentru Educația Românească”

Colegiul Național “Octavian Goga”, Marghita, a reușit, încă o dată, să iasă din anonimat, obținând o finanțare de 48 045 EUR din partea Comisiei Europene, pentru implementarea proiectului “S.P.E.R.- Speranță Pentru Educația Românească” (2018-1-RO01-KA101-047947), prin programul Erasmus+.
Proiectul s-a născut din dorința profesorilor colegiului nostru, de a reînvia în inimile tuturor actorilor implicați în educație, speranța într-o școală mai bună.
Proiectul se va derula în perioada 01.09.2018 – 31.08.2020, cu scopul dezvoltării competențelor profesorilor de a utiliza metode inovative de predare și management al clasei, prin raportarea la nevoile copiilor și la exigențele europene.
Pentru realizarea obiectivelor proiectului și obținerea impactului scontat, 21 de cadre didactice, din școala noastră, vor participa la patru cursuri de formare, în străinătate și o activitate de job shadowing (vizită într-o școală de peste hotare), după cum urmează:
1.Cursul “Stimularea creativității și a inovării în sala de clasă”- Lisabona, Portugalia;
2.Cursul “Soluții de managementul clasei pentru profesori: noi strategii de motivare a elevilor, de cooperare și evaluare”- Nafplio, Grecia;
3.Cursul “Școala fericită – educație pozitivă pentru dezvoltarea bunăstării psihice și a abilităților de viață ale elevilor”- Florența, Italia;
4.Cursul “Există o aplicație pentru asta! Explorarea celor mai bune aplicații pentru predare/învățare”- Dublin, Irlanda;
5.Activitatea de job shadowing se va desfășura la Institutul “Cesare Giulio Viola”, Taranto, Italia, unde profesorii noștri vor realiza un schimb de experiență și bune practici și vor dezvolta un plan de cooperare viitoare cu școala parteneră.
Prin derularea activităților proiectului, ne propunem ca, până la finalizarea acestuia, în 2020, toți profesorii și toți elevii școlii noastre să beneficieze de rezultatele obținute.
Avem convingerea faptului că dezvoltarea profesională și personală a cadrelor didactice, se va răsfrânge în mod direct și pozitiv asupra întregului demers didactic, contribuind la îmbunătățirea rezultatelor elevilor, la creșterea motivației și a satisfacției de zi cu zi, a tuturor părților implicate în educația școlii, la crearea unui mediu educațional pozitiv, sustenabil și motivant, la creșterea prestigiului instituției și la dezvoltarea dimensiunii europene a educației oferite de colegiul nostru.

Acest comunicat reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului, iar Comisia Europeană nu este responsabilă de modul în care pot fi utilizate informațiile cuprinse în acest comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *