Dum. dec. 22nd, 2024

Erasmus – flux 2 Cipru 2022

Fluxul 2 – noi experiențe în domeniul IT în cadrul proiectului Erasmus+ VET 2020-1-RO01-KA102-078323

    În perioada 8-22 mai 2022, s-a desfășurat a doua mobilitate în cadrul proiectului „Let’s go IT: Pregătire internațională pentru o carieră mai bună”, un proiect de mobilități pentru formare profesională VET. În cadrul acestei mobilități, 16 elevi din clasa a XI-a A, profilul matematică-informatică, s-au deplasat, de data aceasta într-o locație nouă, în Paphos, Cipru, fiind însoțiți de două doamne profesoare: Zenovia Mirela Coraș și Ioana Corina Bente având ca și monitor pe doamna prof. Simona Adriana Sarca.
    A fost o experiență extraordinară pentru elevii noștri: Albu Cristian-Andrei, Arba Sara, Benţe Sorana-Georgiana, Bocra Răzvan-Andrei, Chira Cosmin Florian, Florea Patricia, Gavrilaş Iulia, Isailă Cristina-Maria, Lazăr George-Cătălin, Mal Mark-Darius, Mărcuş Alex-Ioan, Mărcuţ Gabriel, Mitrana-Zetocha Adela-Maria, Pernea Alex-Mihai, Scurt Anamaria și Sfechiş David-Alex.
Mentorul lor a fost domnul Lazaros Lazarou, managerul firmei noastre partenere din proiect, iar organizația intermediară ”Organization for Promotion of European Issues” s-a ocupat de cazarea, masa și activitățile culturale.
    Prin participarea la mobilitate, dincolo de dezvoltarea competențelor în IT, elevii și-au dezvoltat încrederea în sine, au învățat să se autogospodărească și să conviețuiască într-un mediu diferit de cel familial. Și-au dezvoltat abilitățile de comunicare și de relaționare cu elevi din alte țări. Participanții au avut posibilitatea de a-și folosi cunoștințele de limba engleză într-un context real, de a-și forma noi planuri de carieră prin continuarea studiilor la un nivel superior.
    Iată câteva din impresiile participanților la stagiu:

  • ”Proiectul acesta Erasmus+ a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea și dacă s-ar putea aș repeta această experiență oricând. Am învățat multe lucruri noi în domeniul IT care îmi vor fi de folos pe viitor având în vedere că vreau să mă angajez în acest domeniu. Pe lângă asta m-am și distrat bine cu colegii pe care i-am cunoscut mai bine și am vizitat o regiune foarte frumoasă la Marea Mediterană într-o țară superbă, Cipru.” (Chira Cosmin)
  • ”Perioada de 2 săptămâni petrecută în Orașul Paphos din Cipru în cadrul proiectului Erasmus+ “Let’s go IT” a reprezentat pentru mine o experiență de neuitat în care am învățat multe lucruri noi si mi-am făcut multe amintiri. Am avut ocazia să învăț programare avansată sub îndrumarea mentorului nostru domnul Lazaros Lazarou, care a dat dovada de seriozitate și dedicare. De asemenea, am avut ocazia să particip la diferite excursii și evenimente culturale. Consider ca prin acest proiect mi-am dezvoltat atât abilitățile de programare cât și cele de comunicare.” (Mărcuș Alex)
  • ”Pentru mine, acest proiect a reprezentat o experiență unică ce ne-a ajutat să ne dezvoltăm atât pe plan profesional cât și personal, datorită locurilor vizitate și prin interacțiunea cu localnicii. De asemenea în urma activităților practice efectuate am dobândit o multitudine de informații.” (Albu Cristian)
  • ”Mi-am pierdut toată încrederea că vom merge în Cipru când ni s-a amânat proiectul din octombrie până în mai, datorită Pandemiei, dar a fost o adevărată experiență să mă văd pe insulă. Aș recomanda oricui să se alăture unui astfel de proiect. Absorbirea unei culturi străine de cea de acasă, „culture shock-ul”, învățarea unor noi moduri de a trăi, contextul acestor popoare și istoria formării lor sunt experiențe de neuitat. Când te afli pe tărâmuri străine, din fiecare colțișor curge istoria și personalitatea locului. E scos din poveste.” (Lazăr Cătălin)
  • ”Sunt fericită că am avut ocazia să particip la acest proiect care mi-a oferit nenumărate experiențe de neuitat, unde mi s-a demonstrat ca învățatul are și părți distractive, unde am întâlnit oameni noi, și în care am creat legături strânse cu colegii mei. Și mai presus de atât, am colecționat multe amintiri frumoase la care sunt sigură că mă voi gândi cu drag. Sunt foarte mulțumită de tot ceea ce am experimentat în aceste 2 săptămâni și sunt nerăbdătoare să mai particip la astfel de proiecte.” (Florea Patricia)
  • ”Pentru mine, experiența trăită în cadrul proiectului Erasmus+ a reprezentat o ocazie unică de a mă dezvolta atăt pe plan cultural și personal, cât și profesional. Pe lângă abilitățile dobândite în domeniul programării în C++ am reușit să-mi dezvolt și abilitățile lingvistice, dar și de adaptare intr-un mediu nou”. (Gabriel Mărcuț)
  • ”Acest proiect a fost unul de neuitat. Aș da oricând timpul înapoi ca să repet această experiență. Aici am învățat lucruri noi în IT dar am petrecut și un timp deosebit cu colegii mei învățând să trăim și să ne distram împreună”. (Mal Mark)
  • ”Pot spune că această experiență a fost impresionantă. Am învățat multe lucruri atât legat de Informatică cât și despre cultura Pafosului și a Ciprului. Alături de colegii mei și de doamnele profesoare care au organizat acest proiect, am creat multe amintiri și momente de neuitat. Vă mărturisesc că merită să vă alăturați mobilităților Erasmus atunci când va veni timpul, pentru că este de neratat.” (Arba Sara)
  • ”Sunt nespus de fericită că am avut oportunitatea de a face parte din proiectul Erasmus+ și consider că este o șansă unică în viață. Cu această ocazie, am văzut partea interesantă a învățatului, am vizitat locuri noi și am descoperit frumusețile Ciprului. Am cunoscut, de asemenea, persoane noi și am observat traiul oamenilor de pe insulă. Cipru este una dintre țările care trebuie vizitate cel puțin odată în viață și mă bucur că am avut ocazia să o vizitez alături de colegii și profesorii mei. Am acumulat multe amintiri frumoase de care îmi voi aminti cu drag, precum și multe cunoștințe noi în domeniul Informaticii.” (Isaila Cristina)
  • ”Experiența trăită în Cipru a fost una unică, o experiență pe care n-am s-o uit niciodată. Mi-a deschis ochii și m-a învățat să privesc lucrurile din mai multe perspective. Nu am nimic de reproșat. Mâncarea a fost bună, hotelul curat, oamenii deschiși. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost perioada scurtă în care am stat acolo! Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult.” (Scurt Anamaria)

Manager de proiect – prof. Zenovia-Mirela CORAȘ


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *