Dum. dec. 22nd, 2024

Acreditare Erasmus +

“EUROPE 4 ALL”
Activități de diseminare a proiectului de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2
Încântați de activitățile la care au participat în mobilitatea de grup din Ankara, elevii colegiului nostru au pregătit un mesaj pentru cadrele didactice și colegii lor din Turcia.
Participanții la mobilitate sunt extrem de recunoscători pentru toate experiențele trăite în această deosebită aventură Erasmus+.


„EUROPE 4 ALL” – Primește, învață și dă mai departe!
Metoda de învățare implementată de doamna profesoară Vlaicu Meda în cadrul unui consiliu profesoral, ca urmare a participării la job shadowing in Polonia, a fost adaptată și aplicată la clasa a VIII-a D de către prof. Crișan Florica în cadrul orei de Consiliere și orientare. Elevii au fost grupați câte doi: primul elev a trebuit să ajungă la cutiile cu diferite lucruri în ele (pe care trebuiau să le descopere) fiind ghidat de colegul său. Copiii au descoperit, astfel, importanța prieteniei, a încrederii și a autocontrolului.


„EUROPE 4 ALL”
Activitatea realizată azi la clasa I B de către elevele ȘANTA DARIANA, SCURT ALEXANDRA (11 C) ȘI LAZAR CRISTINA (12 C), participante într-o mobilitate de grup a elevilor, în Ankara, Turcia, a fost centrată pe dezvoltarea creativității copiilor și pe învățarea termenului “incluziune”. Aceasta s-a realizat prin întrebări care au subliniat importanța empatiei și acceptării celor din jur, folosind situații din viața reală, adaptate pentru copii.
Entuziasmul și curiozitatea copiilor au fost evidente, aceștia cooperând cu succes prin lucrul în echipă. Activitatea a început cu o poveste, urmată de opiniile lor despre acceptare și importanța prieteniei. Ulterior, am format trei grupe, fiecare primind o foaie mare pe care să deseneze ceea ce au înțeles din povestea de astăzi și definiția termenului de “INCLUZIUNE”. Au realizat că, deși aveau o singură foaie, era esențial să coopereze pentru a crea împreună un tablou al prieteniei.
Activitatea s-a dovedit a fi un real succes, feedback-ul oral fiind pozitiv, cu ridicarea mâinii drepte pentru “mi-a plăcut mult” și a mâinii stângi pentru “nu mi-a plăcut”.


„EUROPE 4 ALL”
Proiectul ”La Hanul Ancuței” a făcut parte din activitățile de implementare a unor metode interactive de predare-învățare dobândite ca urmare a participării doamnei Ileana Popescu, profesor de limba și literatura română, la cursurile de formare din cadrul programului Erasmus+. Elevii clasei a X-a C au fost împărțiți în nouă grupe și fiecare echipă a avut de pregătit o scenetă plecând de la o povestire din volumul ”Hanul Ancuței” de Mihail Sadoveanu. Elevii au avut diferite responsabilități, de la pregătirea scenariului, până la realizarea decorului; tot ei au fost și actori și regizori. A fost necesară o pregătire temeinică, folosindu-se diferite surse de informații, atât în limba română, cât și în alte limbi. Materialele folosite la decor au fost reciclabile.


“EUROPE 4 ALL”
Activități de diseminare a proiectului de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2
Inspirat de cursul la care a participat în cadrul mobilității din Split, Croația, dl. prof. Mihele Mădălin a organizat la clasa a XI-a C un experiment sociologic. Acesta a încercat să scoată în evidență efectul psihologic de interpretare a mesajului de la individ la individ, care duce inevitabil la denaturarea mesajului. Toți elevii clasei au fost implicați în activitatea prin care o simplă relatare a unei întâmplări amuzante a fost povestită prin comunicare interpersonală și neoficială, din persoană în persoană, până a trecut prin toți elevii clasei, varianta finală a întâmplării fiind total diferită de varianta originală relatată în primă instanță. Activitatea s-a concentrat pe comunicare și colaborare între elevi, care s-au arătat încântați să participe la un astfel de experiment sociologic.


#ErasmusDays2024
“EUROPE 4 ALL”
O altă activitate realizată la colegiul nostru, cu ocazia Erasmus Days, a fost o întâlnire virtuală eTwinning, în cadrul proiectului “Rainbow of Wellbeing”. La acest proiect participă școli din România, Polonia, Lituania și Turcia, scopul acestuia fiind implicarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în activități de cooperare internațională, promovând astfel incluziunea.


„EUROPE 4 ALL”
O ȘEDINȚĂ CU PĂRINȚII ALTFEL – Activitate de diseminare a proiectului de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2
În luna septembrie a acestui an, la clasa a XI-a C de la Colegiul Național „Octavian Goga”, dirigintele clasei, prof. Vlaicu Meda a organizat o ședință cu părinții mai deosebită, ședință la care au fost invitați și elevii. Activitățile desfășurate au fost inspirate din mobilitatea de tip job shadowing , desfășurată în luna aprilie a acestui an în Legionowo, Polonia, având ca obiectiv principal implicarea părinților și elevilor in activități non-formale.
Timp de câteva ore, elevii și părinții lor au fost provocați să participe la diverse jocuri care se bazau pe comunicare, colaborare și muncă în echipă. La una dintre aceste activități părinții și elevii au fost solicitați să răspundă la anumite sarcini de lucru (Descrie-ți părintele în 3 cuvinte. Descrieți-vă fiul/ fiica în 3 cuvinte. Ce aveți în comun cu părinții voștri? Care este activitatea preferată a familiei?).
O altă parte a ședinței, care s-a bucurat de succes, a fost activitatea senzorială, în care părinții și elevii au avut de străbătut un traseu cu ochii închiși, ghidați de o sfoară întinsă pe podea, după care li s-a cerut să testeze conținutul unor cutii cu diverse obiecte și materiale diferite (grâu, porumb, nuci, hârtie creponată, paie, fire pentru croșetat, etc.), fără a vorbi despre ce au găsit în cutii. După ce toată lumea a testat cutiile, fiecare pereche părinte-elev a extras un bilețel și a răspuns la întrebarea de pe acesta (ex: Ce conține cutia a 3-a? Ce conține cutia de dinaintea cutiei cu porumb? Ce conține cutia de după cutia cu nuci?).
Atât elevii cât și părinții lor au fost încântați de activitățile la care au participat și și-au exprimat dorința de a repeta experiența și cu alte ocazii.


„EUROPE 4 ALL” – ATELIER DE LUCRU LA CONSILIUL PROFESORAL
În luna septembrie, cadrele didactice participante la mobilitatea de tip job shadowing din perioada 15-19 aprilie 2024 din Legionowo, Polonia, parte din ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ, Număr de referință proiect: KA120-SCH-DA3960B2 2023 – 2027, au organizat un atelier de lucru în cadrul consiliului profesoral, scopul activităților fiind demonstrarea unor activități, tehnici și metode de colaborare părinte – elev, precum și de integrare a elevilor cu CES și a celor proveniți din medii defavorizate.
Activitățile au fost demonstrate cu ajutorul cadrelor didactice din Colegiul Național „Octavian Goga”, care s-au oferit voluntare pentru a-și însuși mai bine tehnicile și metodele prezentate. Au fost explicate și s-au pus în practică activități care se concentrau pe colaborare, muncă în echipă, comunicare și incluziune, fiind potrivite pentru clase de nivel diferit, de la ciclul primar, până la clase de liceu, dar și diverse jocuri care să implice părinții în activități non-formale.


“EUROPE 4 ALL”
În primul an de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ, Număr de referință proiect: KA120-SCH-DA3960B2 2023 – 2027, elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, au avut ocazia să participe la trei mobilități ce implicau deplasarea în trei locații deosebite.
Prima mobilitate, desfășurată în perioada 14-20.04.2024, a fost una de tip JOB SHADOWING, gazdele noastre fiind școala ZESPOL-SZKOLNO-PRZEDSZKOLNY nr 2 din LEGIONOWO, POLONIA. Timp de 5 zile, cele patru cadre didactice participante au asistat și au participat activ la lecții și activități organizate la clase unde învață copii cu cerințe educaționale speciale sau proveniți din medii defavorizate, au fost invitate să participe la o ședință cu părinții și au avut privilegiul de a fi primate de conducerea orașului, cu care au discutat despre problemele actuale din sistemul de învățământ și de modul în care este sprijinită educația.
În a doua mobilitate, 14 elevi ai colegiului nostru au fost primiți de YUKSELEN COLEJI ANKARA, una dintre cele mai prestigioase școli din Turcia. Mobilitatea s-a desfășurat în perioada 28.04-09.05.2024. Gazdele le-au oferit elevilor noștri un program de activități foarte diversificat, care a cuprins participări la lecții, ateliere de lucru și vizite culturale, toate având scopul de a-i ajuta pe elevi să își dezvolte calitățile de leadership, colaborare, empatie, incluziune și muncă în echipă.
A treia mobilitate a implicat participarea a patru cadre didactice la două cursuri: „Collaboration, Teamwork & amp; Teambuilding Create Stronger Bonds in your Classroom” și „School Visits-Exploring the Croatian Educational System and Cultural Heritage”
Cursurile au fost desfășurate în Split, Croația, în perioada 13-18.05.2024 și s-au concentrat pe dezvoltarea abilitaților de colaborare, muncă în echipă și implicare a părinților și elevilor în activități non-formale.
Pentru a celebra experiențele acumulate, participanții la cele trei mobilități au realizat trei panouri cu imagini reprezentative pentru activitățile din mobilități, panouri care au fost expuse în cele două locații ale Colegiul Național „Octavian Goga” (Goga 1 și Goga 2) și la Casa de Cultură din Municipiul Marghita.


“EUROPE 4 ALL”
Activități de diseminare a proiectului de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2
Inspirați de activitățile la care au participat în mobilitatea de grup din Ankara, Turcia, patru elevi ai colegiului nostru, Alexandra Scurt, Dariana Șanta, George Blidar și Răzvan Roșu, au organizat câteva activități la clasele IB și Pregătitoare C, spre încântarea celor mici.
„Prima clasă unde am avut plăcerea să ținem activitatea a fost la clasa I B, unde copiii au fost plini de curiozitate și dornici să afle cu ce scop am venit la ei. Activitatea a constat în învățarea unui instrument și a numelui “chitară”, unde am încercat să le punem bazele, folosindu-ne de planșe de carton în forma de chitară, ce imitau corzile unui instrument real. Fiecare copil a fost atent la explicațiile oferite și la fișele pe care le-am împărțit, menite să arate notele exact pe coardă. Am cântat atât cântece cunoscute, cât și unele noi, iar la final copiii au vrut să ne cânte și nouă un cântecel învățat de ei.
La final, pentru a vedea cât de mult le-a plăcut activitatea, am întocmit o “cutie a recenziilor” unde au desenat inimioare în funcție de cât de mult le-a plăcut activitatea. O inimă însemna “nu prea mi-a plăcut”, iar 3 inimi “mi-a plăcut mult!” Ca ultim lucru, i-am lăsat pe copii să încerce pe rând o chitară adevărată.
Următoarea clasă la care am mers a fost clasa Pregătitoare C, unde am realizat aceleași activități. Copiii au fost puțin mai ezitanți și rușinoși datorită faptului că erau puțin mai mici, însă și ei, de asemenea, au participat la activitate, fiind ochi și urechi, și folosindu-se de chitarele lor în miniatură, cerându-le feedback-ul prin același mod.
În concluzie, copiii s-au simțit bine cooperând cu colegii lor mai mari, au învățat împreună atât un instrument nou, cât și faptul că pornim de la 0 mereu în ceea ce învățăm și, oricât de bine ne-am pricepe la un lucru sau nu, nu este loc de judecată, iar acești copii au dat dovadă de acest lucru, ajutându-se unii pe alții.”


“EUROPE 4 ALL”
Activități de diseminare a proiectului de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2
Inspirați de activitățile la care au participat în mobilitatea de grup din Ankara, Turcia, patru elevi ai colegiului nostru, Bezi Miruna, Cozma Bogdan, Lazar Cristina și Toth Alexandra, au organizat în data de 27.09.2024 o activitate de diseminare cu clasele IV A și IV B. Această activitate a avut scopul de a arăta elevilor importanța lucrului in echipă, dar și pentru a promova incluziunea. Elevii din mobilitate avut ocazia de a le prezenta micuților anumite activități sportive practicate în Turcia, activități care au dezvoltat spiritul de lucru în echipă. Elevii au fost încântați să asculte informații și scurte povestioare despre experiențele din Turcia și au fost entuziasmați să ia parte la jocurile organizate. Mai apoi, ei au completat niște chestionare care aveau rolul de a evalua obiectivele diseminării, iar rezultatele au arătat că elevii sunt încântați să lucreze în echipă și doresc promovarea incluziunii în clasă și instituție.


În luna aprilie a acestui an (2024) am avut oportunitatea extraordinară de a participa la un program de job shadowing la o școală din Polonia (Zespol-Szkolno-Przedszkolny nr. 2 Legionowo), care pune un accent deosebit pe educația incluzivă. Această experiență mi-a oferit o perspectivă profundă asupra modului în care educația poate fi adaptată pentru a răspunde nevoilor tuturor elevilor, indiferent de abilitățile lor.
La sosire, am fost imediat impresionată de atmosfera primitoare și incluzivă a școlii. Personalul și elevii m-au primit cu brațele deschise, arătându-mi că acest mediu este unul cu adevărat deschis și accesibil pentru toți. De la sălile de clasă adaptate până la resursele diverse disponibile, fiecare element părea să contribuie la crearea unui mediu în care fiecare copil se simte valorizat și susținut.
Observarea lecțiilor a fost o experiență revelatoare. Profesorii utilizau o gamă variată de metode didactice pentru a se asigura că toți elevii sunt implicați și își pot atinge potențialul maxim. De exemplu, am văzut cum se foloseau tehnici de învățare diferențiată, materiale vizuale și tehnologii asistive pentru a sprijini elevii cu diverse nevoi educaționale. Învățarea colaborativă și proiectele de grup erau frecvent folosite pentru a încuraja integrarea și cooperarea între elevi.
Un alt aspect remarcabil a fost colaborarea strânsă dintre profesori, asistenți educaționali și specialiști, cum ar fi logopezi și psihologi școlari. De asemenea, am observat cum părinții sunt activ implicați în procesul educațional, fiind considerați parteneri esențiali în dezvoltarea copiilor.
În concluzie, această experiență din cadrul proiectului de ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2 mi-a oferit nu doar o perspectivă nouă asupra educației incluzive, ci și motivația de a aplica aceste practici și principii în propria mea activitate profesională. Sper să pot contribui la crearea unor medii educaționale similare, în care fiecare copil să aibă șansa de a-și atinge potențialul maxim, într-o comunitate susținătoare și incluzivă.

Zenovia Mirela CORAȘ,
Profesor de Informatică
Colegiul Național ”Octavian Goga” Marghita, Bihor



Proiectul Erasmus, mai exact mobilitatea din Ankara, Turcia, la școala Yükselen Koleji (data) , a avut o semnificație profundă pentru mine. Am avut ocazia să mă împrietenesc cu câteva eleve de acolo, menținând legătura cu ele și după întoarcere. Am învățat multe de la ele, în special despre importanța unității, pe care mi-au demonstrat-o prin prietenia lor, în ciuda diferențelor culturale. De asemenea, am realizat cât de important este să ne acceptăm colegii, chiar și atunci când apar neînțelegeri.
Pe lângă toate aceste lecții, am fost impresionată de modul lor diferit de a învăța la școală, de mâncarea specifică și de locurile frumoase pe care le-am vizitat. Această experiență va rămâne întipărită în sufletul meu, iar în viitorul apropiat îmi doresc să particip la cât mai multe astfel de proiecte.
SCURT ALEXANDRA, clasa a XI-a C



Mobilitatea personalului pentru observare directă la locul de muncă (job shadowing) ACREDITARE ERASMUS+ EDUCAȚIE ȘCOLARĂ, număr de referință proiect: KA120-SCH-DA3960B2, la care am participat în perioada 14-20 aprilie 2024 mi-a dat ocazia să vizitez Polonia cu o echipă formată din 4 profesori din școala în care lucrez. În Polonia am avut parte de o primire minunată, de multe activități de învățare, de o atmosferă de cooperare, de interacțiuni cu colegi-profesori și de vizite interesante în orașul Legionowo.
Toate activitățile la care am participat în acea săptămână m-au ajutat să-mi îmbunătățesc abilitățile sociale, civice, culturale și lingvistice specifice cetățeanului european care sunt, dar dintre toate experiențele trăite vreau să subliniez una care m-a impresionat și anume, aflându-ne la o întâlnire cu autoritățile locale la Primăria orașului, în cadrul discuțiilor colegii polonezi și-au exprimat îngrijorarea că au un număr insuficient de profesori de sprijin susținuți din fonduri asigurate de comunitatea locală, iar la întrebarea: „Cum ați convins forurile locale să vă sprijine ?”, răspunsul prompt și ferm a fost: „E vorba de viitorul țării noastre ”.
Până vom avea și la noi în țară, ca și la școala respectivă: la 60 de elevi cu dificultăți de învățare – 45 de profesori de sprijin, mă voi implica și voi lucra diferențiat, aplicând cât mai multe metode inovative, pentru a sprijini integrarea elevilor cu nevoi speciale și a-i susține să se dezvolte emoțional și profesional.

Prof. Tatiana Voicu



Pentru mine, mobilitatea din Turcia a fost o experiență culturală și educativă de neuitat. Am avut ocazia să interacționăm cu copii de diferite tipologii, care ne-au arătat cum bullyingul poate fi prevenit prin colaborare și înțelegere reciprocă și să descoperim diversitatea culturală a regiunii. Am învățat multe despre metodele de educație și cooperare, dar și despre incluziune și empatie, aspecte care ne-au îmbogățit pe plan personal. Prin această experiență am observat cât de importantă este munca în echipa și că toți suntem egali. A fost cu adevarat unic, majoritatea am venit cu niște perspective noi asupra școlii și cum trebuie să-i tratăm pe cei din jur.
Șanta Dariana, clasa a XI-a C



Participarea la mobilitatea Erasmus în Turcia a fost o experiență extraordinară. Am avut oportunitatea de a explora o cultură nouă, de a învăța despre istoria și obiceiurile locale și de a interacționa cu studenți și profesori de acolo. Activitățile propuse de organizatori au fost diverse și bine structurate, incluzând ateliere de lucru, sesiuni de discuții, dar și excursii educative. Acestea ne-au ajutat să învățăm nu doar din teorie, ci și din practică. De exemplu, am participat la ateliere creative în care am lucrat în echipe internaționale, dezvoltând abilități de comunicare interculturală și colaborare. Turcia ne-a oferit un cadru perfect pentru a explora diversitatea educațională și culturală. Am apreciat în mod deosebit deschiderea și ospitalitatea gazdelor noastre turcești, care ne-au ajutat să ne simțim bineveniți și integrați. De asemenea, am avut ocazia să vizităm locuri istorice fascinante și să participăm la activități extra curriculare, care au adăugat o valoare importantă programului. Pe lângă activități, acest schimb de experiență Erasmus mi-a oferit șansa de a dezvolta abilități esențiale pentru viitor: adaptabilitate și deschidere către noi perspective.
HURBAN IARINA, cls. a XII-a C



”School Visits-Exploring the Croatian Educational System and Cultural Heritage”
Split, Croația, 13-18 mai 2024
Cursul la care am participat a fost o experiență memorabilă, deoarece mi-a oferit oportunitatea de a luat contact cu sistemul de învățământ croat.Am constatat similarități datorate contextului istoric și politic, dar și deosebiri explicabile prin prioritățile diferite acordate educației în cele două țări. De asemenea, am aflat mai multe și despre alte sisteme educaționale din Europa.In ciuda diferențelor, există în toată comunitatea europeană aceleași idealuri educaționale, aceeași dorință de integrare și acceptare a diversității, de inter și multiculturalitate.Beneficiile participării la cursurile Erasmus sunt multiple,atât în plan profesional, cât și personal; trăiești experiențe noi, înveți nu într-un mod academic, ci în mod concret, aplicat asupra unor situații cu care ne confruntăm in activitatea la clasă; exersezi abilități de comunicare într-o limbă străină și întâlnești profesioniști de la care ai ce învața.
Prof. Popescu Ileana



Pentru mine, mobilitatea Erasmus din Ankara a fost o experiență deosebit de valoroasă, oferindu-mi oportunitatea unică de a experimenta îndeaproape cultura turcă și de a mă conecta cu elevii locali. Prin activitățile desfășurate, am avut șansa de a înțelege mai bine ce înseamnă incluziunea și colaborarea, elemente esențiale într-o societate diversă. Interacțiunile cu elevii și activitățile desfășurate împreună m-au ajutat să mă dezvolt personal, să îmi extind orizonturile și să adopt o perspectivă mai largă asupra lumii. A fost o experiență care m-a modelat ca om, m-a învățat să prețuiesc diferențele culturale și sociale și să construiesc relații durabile dincolo de barierele lingvistice sau naționale. Fără îndoială, aș repeta această aventură, fiind o etapă esențială în creșterea mea personală și intelectuală.
LAZAR CRISTINA, clasa a XII-a C


#ErasmusDays2024
“EUROPE 4 ALL”
În perioada 14 – 19 octombrie 2024, școala noastră se alătură celebrării Erasmus Days, o sărbătoare anuală, care se desfășoară în toată lumea, cu scopul de a promova oportunitățile pe care acest program de finanțare europeană le oferă educației.
Cu această ocazie, Colegiul Național “Octavian Goga” organizează evenimentul intitulat „EUROPE 4 ALL” (Europa pentru toți). Sub acest titlu se vor reuni o serie de activități realizate de cadrele didactice și elevii participanți la mobilitățile care au avut loc în anul școlar 2023-2024, în cadrul Acreditării Erasmus +, cu numărul 2022-1-RO01-KA120-SCH-000106556
Mulțumim ERASMUS +!


Certificat 2022-1-RO01-KA120-SCH-000106556

ANUNT selectie Acreditare Erasmus - Anul I

ACREDITARE ERASMUS
PENTRU MOBILITĂȚI ERASMUS+ ÎN DOMENIUL ”Educație Școlară”

 

Acreditare numărul: 2022-1-RO01-KA120-SCH-000106556
Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (în continuare, AN) acordă instituției: Colegiul Național „Octavian Goga”, cu sediul în Marghita, denumită în continuare Beneficiarul, Acreditarea Erasmus pentru a derula proiecte de mobilitate Erasmus+ în domeniul „Educație Școlară”.
Perioada de valabilitate a prezentei Acreditări este 01.02.2023 – 31.12.2027.
Rezultatele selecției se pot vizualiza accesând link-ul:
https://www.erasmusplus.ro/library/Scolar/2023/Rezultate%20selectie/Rezultate%20KA120%20SCH_2022.pdf?fbclid=IwAR3DLj7pvY47XkXoEhAheYSfAKHBjkQklD9Q8DUk8AH0DffTzg7-IHRBt9g
Documentele referitoare la Apelul 2022 și la Regulile sale de aplicare (care rămân valabile pe toată durata Acreditării) sunt disponibile la următorul link: https://www.erasmusplus.ro/documente-candidatura

Apel selecție elevi
Apel selecție cadre didactice

Rezultatele descrescator

Rezultatele în urma probelor de selectie



Contestatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *