Dum. dec. 22nd, 2024

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

DIFERIȚI, DAR CU ACELEAȘI ȚELURI

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități se comemorează anual la data de 3 decembrie. Adunarea Generală a ONU, în 1992, a stabilit această zi prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
Scopul activităților desfășurate în această zi este promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea drepturilor şi a bunăstării acestora. Totodată se dorește îndepărtarea barierelor în ceea ce privește implicarea acestor persoane în realizarea activităților social-economice.
Tema din acest an este: „Amplificarea leadership-ului persoanelor cu dizabilităţi pentru un viitor incluziv şi durabil ”
Fiecare persoană are propriile idei, propriul nivel de dezvoltare, în funcție de ceea ce îi place să facă. Fiecare persoană poate participa la diferite activități, întruniri și poate aduce un plus în realizarea produsului final. Leadership-ul este despre implicarea în luarea deciziilor, despre a ajunge la final prin munca în echipă, prin încurajare și mai ales acceptare!
„Există un singur fel de a înțelege oamenii, anume de a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvălui zi de zi, să se zugrăvească ei înșiși în ei…” (Charles Augustin Saine – Beune)

WEBOGRAFIE
• https://www.agerpres.ro/documentare/2024/12/03/3-decembrie-ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-onu–1397048
• https://social.desa.un.org/
• https://www.slideshare.net/slideshow/prezentare-educatiaincluziva/86706641#2

Prof. Crișan Florica


Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități – Lecția inspirației de la Nick Vujicic

Astăzi, 3 decembrie, marcăm Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, o ocazie importantă pentru a celebra diversitatea, reziliența și contribuțiile persoanelor cu dizabilități în societatea noastră. Tema din acest an – „Amplificarea leadership-ului persoanelor cu dizabilități pentru un viitor incluziv și durabil” – ne invită să reflectăm asupra modului în care fiecare dintre noi poate susține incluziunea și respectul reciproc.

La clasa a VI-a C, am organizat o activitate specială inspirată de povestea impresionantă a lui Nick Vujicic, un exemplu viu de curaj, determinare și optimism. Elevii au avut ocazia să exploreze ce înseamnă să depășești obstacolele, atât prin jocuri de rol, cât și prin exerciții creative.

🔹 Introducerea: Am descoperit împreună povestea lui Nick și am reflectat asupra provocărilor sale, dar și asupra lecțiilor pe care ni le oferă despre puterea speranței și a perseverenței.
🔹 Joc de roluri: Copiii au trăit experiența „provocărilor” prin activități practice – scrierea unui mesaj de încurajare fără mâini sau ridicarea unui obiect fără a se apleca – dezvoltând empatie și găsind soluții creative.
🔹 Exercițiul de creație: Fiecare elev și-a imaginat propriul obstacol și a creat o viziune despre cum l-ar putea depăși, încurajând gândirea pozitivă și exprimarea liberă.

Am fost impresionată de ideile lor curajoase, de colaborarea între colegi și de mesajele pline de speranță pe care le-au împărtășit la final. Activitatea s-a încheiat cu un joc rapid de încurajare reciprocă, iar clasa a fost învăluită de o atmosferă de sprijin și încredere.

Această zi ne reamintește că fiecare dintre noi are puterea de a face o diferență, de a sprijini și de a construi o societate în care toți suntem incluși și valorizați.

Galerie foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *