mar. iul. 16th, 2024

Moment aniversar- 1 aprilie 2023

COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” MARGHITA

MOMENT ANIVERSAR – 1 aprilie 2023

Se împlinesc 142 de ani de la nașterea lui Octavian Goga, poet român, dramaturg, scriitor, om politic, jurnalist și traducător.

Octavian Goga a devenit patronul spiritual al instituției noastre tocmai pentru că a fost considerat și a rămas în conștiința neamului nostru ca o personalitate importantă, reprezentativă pentru români, care a trăit într-o perioadă istorică dificilă pentru țara noastră, un om talentat, care și-a lăsat, prin întreaga sa activitate, amprenta în cultura românească.

În comunitatea noastră, aniversarea lui Octavian Goga este sinonimă cu “ZIUA ȘCOLII”, care a fost marcată, și în acest an, prin organizarea unui eveniment cultural-artistic la bustul marelui poet, vineri, 31.03.2023.

Au fost invitați reprezentanți ai elevilor, ai părinților, ai autorităților locale și ai cultelor religioase, la care s-au adăugat cadre didactice și elevi de la școlile din localitate: Liceul Teoretic “Horvath Janos” și Liceul Tehnologic “Horea”.

Din partea primăriei municipiului Marghita a luat cuvântul domnul primar, Marcel Emil Sas Adăscăliții, care a subliniat progresul semnificativ în ceea ce privește îmbunătățirea bazei materiale a școlii, prin reabilitarea clădirii Goga 2, situată pe strada Eroilor, dar și prin începerea lucrărilor de construcție a unei cantine-internat la localul de pe strada Nicolae Bălcescu.

În cadrul momentului festiv s-a oficiat slujba de Te Deum, cu participarea protopopului ortodox preot Cãlin Gheorghe Cotrãu, preot Constantin Filip și preot Dan Gal, precum și o rugăciune de mulțumire rostită de preotul greco-catolic Gheorghe Liț-Demian.

De asemenea, s-au alăturat evenimentului părinți ai elevilor și domnul Teodor Lozoc, președinte al Consiliului Reprezentativ al Părinților.

Elevi reprezentanți din clasele B, CȘE și Interact, alături de invitați, au depus coroane de flori la bustul poetului amplasat în fața școlii.

Momentul artistic a fost plin de emoție și de o înaltă ținută, demn de o astfel de sărbătoare. Eleva Georgiana Sabou (XII B) a recitat, cu o expresivitate rar întâlnită, versuri ale „poetului pătimirii noastre”, iar Zsisku Ștefania (XI D) a atins coarda sensibilă a publicului printr-o interpretare plină de sensibilitate a cântecului pe versurile poeziei „Dăscălița”.

Este de remarcat că momentul a reunit oameni valoroși ai comunității locale și ai şcolii și că, prin astfel de activități, se transmit mai departe de la o generație la alta valori și atitudini precum respectul pentru înaintași, pentru cultură, pentru educație, dialogul deschis, colaborarea eficientă, dar și promovarea artei și a talentelor locale.

Prezentarea întregii manifestații realizată de prof. Manuela Bârza, implicarea d-nei dir. adj. prof. Elisabeta Cozma dimpreună cu personalul coordonat de d-na Dorica Pop, galeria foto realizată de prof. Laura Cotrãu și sonorizarea asigurată de d-l Cristian Costelaş au făcut ca evenimentul să fie o reușită.

În final, directorul instituției a subliniat că aniversarea stă sub semnul recunoștinței și aprecierii pentru tot ceea ce s-a realizat prin munca generațiilor de dascăli și elevi, dar și sub semnul responsabilității de a menține pe mai departe școala noastră în rândul școlilor de elită din România.

Au fost felicitați elevii instituției, cadrele didactice, personalul şcolii, părinții și toți cei prezenți, cu mulțumire tuturor pentru implicare și participare!

La mulți ani, comunitatea GOGA!

Director pr.prof.dr. Ioan Bogdan POP
prof. Manuela BÂRZA


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *