sâm. dec. 21st, 2024

Avram Iancu – o viață de erou

    Marți, 8 noiembrie 2022, a avut loc la Marghita evenimentul cu tematică istorică „Avram Iancu – o viață de erou”, organizat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu.
    La această manifestare, alături de reprezentanții autorităților locale și ai primăriei, precum și ai celor mai importante instituții din oraș și din zonă, au participat elevi, părinți, cadre didactice, preoți și enoriași de la bisericile locale și un număr remarcabil de cetățeni dornici să se implice într-un eveniment cultural inedit pe plan local.
    An de an, ne-am obișnuit să celebrăm în centrul orașului sărbători precum Marea Unire, la 1 decembrie, sau Unirea Principatelor, la 24 ianuarie, dar iată că, de această dată, invitații au fost chemați pentru a comemora o figură deosebit de importantă din istoria românilor: Avram Iancu.
    Evenimentul a debutat solemn, la bustul lui Avram Iancu, cu intonarea imnului național în interpretarea unui grup de eleve de la Colegiul Național „Octavian Goga”, condus de domnul profesor Nicolae Puskas, urmat de slujba de Te Deum și parastas, oficiate de Protopopul Marghitei, P.C.Pr. Călin Gheorghe Cotrău, împreună cu un numeros sobor de preoți și depunere de coroane din partea oficialităților și a instituțiilor participante.
    După această ceremonie, invitații s-au deplasat în incinta Casei de Cultură unde, invitatul special, domnul prof. univ. dr. Sorin Șipoș, șeful Școlii Doctorale de Istorie de la Universitatea din Oradea și director al Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, afiliat Academiei Române, a susținut conferința și prezentarea de carte: „Avram Iancu – o viață de erou”.
    În cadrul conferinței au mai luat cuvântul invitații: prof. Marcel Emil Sas Adăscăliţii, primarul municipiului Marghita, protopopul pr. Călin Gheorghe Cotrău, de la Protopopiatul Ortodox Român Marghita, prof. dr. Bogdan Ioan Pop, directorul Colegiului Național „Octavian Goga” Marghita și prof. dr. Nicolae Sărac, președinte al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, filiala Marghita.
    Elevii de la Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita au pregătit cântece patriotice și o expoziție de colaje și desene tematice legate de marele patriot și erou român Avram Iancu, care a impresionat pe cei participanți.
    Pentru a înțelege impactul pe care „crăișorul munților” l-a avut în istoria românilor, redăm cuvintele din final ale unuia dintre invitați, domnul Aurel Nandra, președinte de onoare al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, filiala Marghita: „fără Avram Iancu, azi, noi (n.r. cei din Transilvania) nu am fi vorbit limba română!”
    Adresăm un gând de recunoștință tuturor celor implicați în organizare, în mod deosebit aprecieri domnului prof. dr. Cosmin Patca pentru întreaga coordonare și, nu în ultimul rând, domnului Nelu Lupou, care a susținut financiar lansarea de carte. Totodată stimă cetățenilor care au răspuns pozitiv inițiativei noastre!


Dir. prof. Ioan Bogdan Pop
Prof. Manuela Bârza


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *