Balul bobocilor 2022
Liceul reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea adolescenților. Salutul de bun venit în noua etapă a vieții lor este „Balul bobocilor”. În acest an au primit acest salut două generații de liceeni: cei din clasa a IX-a și din a X-a, întrucât, datorită contextului global, nu au putut fi realizate activități pentru bobocii anului școlar 2020-2021. Tematica balului a fost Hollywood, dorindu-se o incursiune în lumea filmului.
Acest eveniment a avut multe zile de pregătire în spate, elevii organizatori ocupându-se de pregătirea perechilor, dar și de realizarea decorului. Acest eveniment a fost un real succes și a avut un impact major asupra copiilor, așa cum ei înșiși mărturisesc:
„Experiența mea ca prezentator în cadrul balului dedicat bobocilor a fost una foarte plăcută! Mi-a fost dor de o astfel de activitate și mai ales împreună cu colegii mei, unde am ajuns să lucrăm cot la cot. Încurajez viitoarele generații să iasă din zona lor de confort și să participe la astfel de activități când au ocazia, pentru că nu se știe niciodată când îți vor fi de folos sau ce uși ți-ar putea deschide pe viitor.” afirmă Patrick Mărculescu.
„Balul mi s-a părut foarte bine organizat. Participanții au fost bine pregătiți, iar unele dintre probele artistice au fost chiar spectaculoase.” susține Claudia Giarca.
„A fost o experiența minunată, dar în același timp a fost și foarte greu de organizat.” subliniază Moscvitin Denisa.
„Experiență de neuitat, coordonatorul Cătă, cel mai bun coordonator, a fost foarte bine organizat din toate punctele de vedere.” menționează Blidar George
„A fost o experiență minunată, am rămas cu multe amintiri plăcute; nu regret faptul că am participat.” ne transmite Roșu Răzvan.
„Organizarea a fost destul de ok, dar se poate îmbunătăți. Unii dintre organizatori spuneau un lucru, iar alții spuneau altceva. Trebuia fixat fiecare ce are de făcut. Puțin haos, dar decorul a fost perfect, la locul lui. Un plus foarte mare este faptul ca s-au dat premii si participanților. Ideea de a se acorda două premii pentru miss si mister a fost una foarte bună, deoarece fiecare a avut o șansă de a câștiga. Într-adevăr experiența și sentimentele trăite sunt de neuitat”, concluzionează Horvath Antonio.
„Mi-a plăcut foarte mult experiența și nu regret nicio clipă că am participat. Probele au fost ușoare și accesibile. Totul a fost bine organizat.” ne transmite Feier Ionela.
„Într-adevăr, este special să poți să ajuți pe cineva pe partea materială. Însă și mai special este să oferi unui grup de persoane o experiență pe care nu o vor uita atât timp cât vor fi pe pământ. Emoțiile lor au făcut cât toate averile de pe lumea aceasta. Partea care mă încântă cel mai mult e că toți și-au găsit plăcerea în eveniment, indiferent dacă au câștigat sau nu. Aici găsim trăirile adevărate”, justifică Cătălin Lazăr.
„Balul bobocilor a fost cu siguranță o experiență frumoasă și memorabilă, ne-am distrat muncind, am dansat până la epuizare, ne-am sacrificat timp și idei, ne-am străduit din răsputeri să construim o seară frumoasă atât pentru concurenți, cât și pentru spectatori și în final ne-am bucurat de câștigul bobocilor și de aprecierea primită pentru toată munca depusă. Consider colaborarea noastră ca echipă responsabilă de pregătirea balului ca fiind una foarte bună, ne-am respectat unul altuia ideile și am ajutat cu toții la realizarea lor. Toată lumea a avut de lucru și toată lumea și a îndeplinit rolul, iar eu văd în asta cel mai important element al organizării balului!”, ne spune Gut Miruna.
„Participând la acest eveniment unic în anii mei de liceu am avut o experiență frumoasă, plină de emoții și distractivă. Alături de echipa mea am petrecut momente deosebite pe scenă, unde am trecut cu brio probele concursului. Am avut parte de un public minunat și sunt nespus de fericită că am câștigat titlul de Miss Boboc”, ne zice Bolduț Daria.
Momentele care au precedat balul, precum și sponsorii care au făcut ca acest eveniment să tindă spre perfecțiune sunt prezentate în filmulețul realizat de către Cătălin Lazăr.
Le mulțumim, pe această cale, tuturor celor implicați în realizarea acestui eveniment!

Director: prof. Pop Ioan Bogdan
Consilier educativ: prof. Crișan Florica