sâm. dec. 21st, 2024

Festivitatea „Ultimul sunet de clopoţel” la clasele a VIII -a

Am mai trecut un prag…

    În data de 11 iunie 2021, Colegiul Național ,,Octavian Goga” a sărbătorit în cadrul unei festivități deosebite finalul de an școlar al claselor a VIII-a. În ciuda condițiilor sanitare în care ne aflăm, domnul director Ioan Bogdan Pop împreună cu doamna director adjunct Simona Sarca au respectat tradiția școlii și au făcut ca absolvenții claselor a VIII-a să aibă parte de o festivitate emoționantă.
    Elevii au participat mai întâi la ora de dirigenție în care au retrăit momente din anii de gimnaziu, și-au exprimat aprecierea pentru profesorii lor și regretul că se vor despărți. Diriginții celor trei clase le-au adresat cuvinte de laudă și i-au încurajat până în ultimul moment, asigurându-i de sprijinul lor și în anii de liceu ce îi așteaptă.
    Festivitatea de absolvire a fost onorată de prezența domnului inspector școlar Iuliu Cristian Dragomir, profesor de fizică în instituția noastră, care le-a transmis absolvenților încurajări, le-a subliniat că prin muncă și efort susținut vor reuși în viață și i-a felicitat. Din partea Asociației de părinți din cadrul școlii, domnul Lozoc Teodor, președintele CRP, a adresat câteva cuvinte frumoase absolvenților și părinților acestora, urându-le succes la examenul care îi așteaptă.
    Cei mai buni elevi din fiecare clasă au fost evidențiați de către diriginți, care le-au acordat diplome pentru rezultatele foarte bune obținute la învățătură și purtare. Un moment încărcat de emoție l-a constituit nominalizarea șefilor de promoție: CIARNĂU ȘTEFANIA FLORINA – VIII A, DEMETER RĂZVAN – VIII B, FILIP TEOFANA – VIII A, MAL DARIA ZOE – VIII A, REBELEȘ RIANA ELENA – VIII A, TÓTH-SZABÓ ALEXANDRA KINCSŐ – VIII C, TURC LUCA CIPRIAN – VIII B. Gândurile din partea acestor elevi de excepție au fost transmise celor prezenți de către eleva Daria Zoe Mal care, în discursul emoționant pe care l-a susținut a mulțumit tuturor pentru efortul depus și le-a urat succes colegilor.
    În cadrul acestei ceremonii, domnul director a acordat o diplomă de onoare domnului inspector Iuliu Cristian Dragomir din partea Colegiului Național ,,Octavian Goga”. Domnul inspector a fost timp de 19 ani profesor de fizică la Școala cu clasele I-VIII Marghita și apoi la Colegiul Național ,,Octavian Goga”. În acest timp a ocupat câțiva ani și funcția de director și director adjunct. Domnul director Ioan Bogdan Pop a evidențiat activitatea instructiv-educativă a domnului Inspector, asigurându-l de respectul și aprecierea tuturor.
    De asemenea, doamnele diriginte de la clasele a VIII-a: Mal Zoie Adriana (VIIIA), Asăvoaiei Carmen Nicoleta (VIIIB), Sârb Liana Elena (VIIIC), au primit diplome de apreciere pentru desfășurarea cu succes a managementului clasei de elevi și pentru eforturile de a îndruma această generație într-o perioadă atât de dificilă.
    Finalul festivității a fost marcat de zborul baloanelor colorate care simbolizează dorințele elevilor. Aceștia ar trebui să țintească cât mai sus pentru a-și împlini visele.
    Au absolvit o etapă… nu e un final… e o continuare spre împlinire!
    Mult succes!
Autor: prof. Ioana Nadia Dat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *