sâm. dec. 21st, 2024

Săptămâna Mondială a Spațiului

    „Săptămâna Mondială a Spațiului este o celebrare internațională a științei și tehnologiei și a contribuției acestora la îmbunătățirea condiției umane. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat în 1999 că Săptămâna Mondială a Spațiului va avea loc în fiecare an în perioada 4-10 octombrie. Aceste date comemorează două evenimente:
    4 octombrie 1957: Lansarea primului satelit terestru construit de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea pentru explorarea spațiului
    10 octombrie 1967: Semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activitățile statelor în explorarea și utilizarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a altor corpuri cerești.” (https://www.worldspaceweek.org/about/)
    În perioada 4-10 octombrie 2024, elevii claselor a V-a au fost implicați în proiectul științific „Călătorie imaginară în Cosmos”. Această călătorie a fost realizată cu ajutorul unor filmulețe în care a fost prezentat Universul, Sistemul Solar, găurile negre, dar și exploratori ai spațiului: Neil Armstrong și Dumitru Prunariu. Elevii din clasa a V-a A au realizat desene care fac obiectul unei expoziții tematice. La final au avut loc dezbateri despre Univers și schimbările climatice.
    Scopul acestui proiect a fost acela de a cunoaște Universul și de a conștientiza importanța acestuia pentru omenire, precum și ce sunt schimbările climatice. Pentru expoziție fiecare elev a avut de desenat ceea ce la impresionat din filmulețele vizionate și astfel au fost desenați cosmonauți, găuri negre, planete, asteroizi, Sistemul Solar, etc.
    Elevii au participat activ la aceste activități. Felicitări copiilor și părinților care îi susțin.

Prof. Crișan Florica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *